Termeni și condiții

Prin acceptarea „Termenilor și condițiilor”, declar că îmi exprim consimțământul în mod expres și neechivoc, pentru ca orice date cu caracter personal precum și orice alte informații furnizate de mine, cuprinse în această corespondență, să intre în baza de date CRIȘUL SA, a partenerilor contractuali ai acestuia, pentru a fi prelucrate si utilizate în orice activități și scopuri legate de furnizare de bunuri și servicii, marketing, publicitate și marketing direct, în conformitate cu legislația în vigoare - Legea 677/2001. Datele personale vor putea fi utilizate, fără a fi făcute publice, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Cunosc faptul că CRIȘUL SA a notificat această prelucrare de date personale autoritații de supraveghere, sub nr.37108. Am cunostință de faptul că pe baza unui e-mail expediat către adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., îmi pot exercita, în mod gratuit, următoarele drepturi:

 - să obțin, o dată pe an, confirmarea faptului că datele mele sunt sau nu prelucrate;
 - să intervin asupra datelor transmise;
 - să mă opun prelucrarii datelor pentru motive întemeiate și legitime legate de situația mea particulară;
 - să mă opun, fără vreo justificare, la prelucrarea datelor în scop de marketing direct.
 

În cazul în care „Nu” doriți acceptarea Termenilor și condițiilor, datele furnizate prin e-mail către Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vor fi utilizate de CRIȘUL SA exclusiv pentru realizarea serviciului de transmitere a respectivelor corespondențe. Aceste date rămân confidențiale.
 

Accesarea precum și utilizarea paginii web www.crisul.ro sunt guvernate de respectarea Termenilor și Condițiilor de mai jos.

Drepturile de autor asupra acestui website apartin CRIȘUL SA și se află sub protecția legilor romane și internaționale în materie.

Desenele, schițele, imaginile și materialele video utilizate aparțin CRIȘUL SA și partenerilor săi și sunt utilizate cu permisiunea acestora. Folosirea în orice fel a acestor desene, imagini sau materiale video este permisă numai cu acordul scris al CRIȘUL SA.

Documentele, materialele video și imaginile de pe acest Website sunt proprietatea CRIȘUL SA, incluzând - dar fără a se limita la design - elementele distinctive ale Website-ului, conținutul descrierilor, schițelor, împreună cu orice elemente grafice asociate, ce sunt denumite colectiv Materiale. Orice folosire a Materialelor incluzând, dar fără a se limita la reproducere sau distributie neautorizată este strict interzisă fără permisiunea scrisă a CRIȘUL SA. Orice astfel de acord, permisiune sau licență va fi retras/ă automat în cazul folosirii neautorizate.

Acest website poate conține documente, imagini, informații sau alte materiale care nu sunt proprietatea CRIȘUL SA, cum ar fi fotografii, informații, fișiere multimedia, logouri, mărci, care sunt proprietatea respectivelor părți, folosirea lor fiind strict interzisă fără permisiunea scrisă în prealabil a respectivilor terți proprietari.

Acest Website nu poate fi reprodus în întregime sau partial, duplicat sau copiat.

Orice utilizator vizitează acest Website pe propria răspundere. Materialele și informațiile conținute în acest Website sunt furnizate în scop informativ.

CRIȘUL SA își rezervă dreptul de a schimba termenii, condițiile și politicile în orice moment fără a anunța în prealabil.
Vezi toate

Magazine

facebook 32
twitter 32
google 32
youtube 32
instagram